Revelion Sanitas București – ediția I

Toți cei care lucrează în sănătate și asistență socială și-au asumat, prin profesia aleasă, zilele și nopțile puse în slujba pacienților, confruntarea  zilnică cu suferințele și necazurile oamenilor, munca în regim de ”foc continuu”. Familiile lor (aproape) s-au obișnuit să petreacă sărbătorile fără ei, să nu-i aibă aproape decât cu gândul în zilele de Crăciun sau în nopțile de Anul Nou.

În 19 ianuarie, la Berăria H, s-a ”întregit” familia SANITAS din spitalele și așezămintele de asistență socială din București, la un alt fel de Revelion, în culorile alb-roșu. A fost nu numai o sărbătoare a trecerii într-un nou an, ci și un prim eveniment care marchează 30 de ani de activitate a USSB.

La mulți ani, vouă, celor ce gândiți, simțiți și sunteți SANITAS!