De data aceasta, în plină lună martie, am ales să nu discut nimic despre sindicat.

Am preferat să mă las ”convins” de începutul de primăvară și să aștern pe hârtie câteva gânduri recunoscătoare despre sărbătoritele acestei luni.

Am ales să vorbesc, în primul rând, despre mama. Să îmi amintesc să îi fiu recunoscător. Ei îi datorez viața și o prețuiesc pentru asta. Ei îi datorez educația mea de început și de căpătâi, și nu uit asta. De la ea am respectul pentru oameni și dorința de a-i sprijini pe cei care suferă o nedreptate. În fiecare dintre noi, adulții, rămâne undeva, într-un colț al ființei noastre, un copil. Și pentru acest copil, mama e mereu acolo, nu îmbătrânește și nu dispare.

Am ales, apoi, să vorbesc despre cea care împarte cu mine viața de zi cu zi. Să-i mulțumesc pentru grija, pentru dedicarea ei, pentru faptul că știe când să mă susțină, să-mi dea un sfat și când să se retragă discret, lăsându-mă cu deciziile și cu răspunderile mele. Ei îi datorez echilibrul, liniștea căminului și sentimentul confortabil dat de locul pe care-l simt ”acasă”.

Am ales, apoi, să vorbesc despre colegele mele, despre acele persoane deosebite care au înțeles perfect semnificația expresiei ”suntem o echipă”. Lor trebuie să le mulțumesc pentru abilitatea cu care se împart zilnic între viața profesională și cea personală, fără să-și afișeze oboseala și problemele; pentru eforturile și competența lor, pentru ca organizația nostră să funcționeze normal.

Totodată, doresc să-mi exprim toată admirația și respectul meu pentru toate femeile care și-au ales în viața profesională drumul îngrijirii celor bolnavi, neputincioși sau fără resurse pentru o existență normală. Fie că sunt medici, asistente, infirmiere, moașe, psihologi sau asistente sociale, fie că lucrează în spitale, cabinete medicale școlare sau centre sociale, au în comun cel puțin un har: acela de a alina suferința, de a întinde o mână de ajutor celui aflat într-o situație dificilă și de a-i înțelege nevoile. De la ele am învățat să respect munca – indiferent de felul ei, am învățat să apreciez efortul de a face lucrurile cât mai bine și am înțeles că tăria de caracter și puterea de a te lupta pentru idealurile tale se ascund, de cele mai multe ori, sub o înfățișare delicată, fragilă și zâmbitoare.

Pentru ELE, astăzi în mod special, cele mai frumoase gânduri, tot respectul, toată admirația și cel mai sincer ”La mulți ani!”

(Viorel Hușanu, președinte USSB)