Nr.22 / Interviu cu Alexandru Giulea – Noi, asistența socială, am fost considerați dintotdeauna o ”cenușăreasă” a sistemului. Nu numai acum, în pandemie s-a întâmplat așa, mai tot timpul ni s-a dat senzația că suntem lăsați la urmă..

Alexandru Giulea este șeful Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică nr. 1 – sector 2 și liderul organizației SANITAS de aici. Vorbește despre disfuncționalitățile de reglementare a activității din centrele de asistență socială în perioada stării de urgență. În opinia sa, modul în care legiuitorul a gândit izolarea în cicluri de câte 14 zile a transformat-o mai degrabă într-o formă de arest la locul de muncă pentru salariații din centrele sociale…

Reporter: În calitate de lider sindical SANITAS, ați decis să dați în judecată o instituție a statului. Ce motive v-au determinat să luați această decizie?

Alexandru Giulea: Pe scurt, este vorba de obținerea în instanță a unor drepturi pentru angajații din asistență socială, drepturi pe care legea ni le-a conferit dar instituțiile statului amână punerea lor în practică. Problemele au început odată cu apariția Ordonanței Militare nr. 8, prin care ni se spunea că noi, cei din asistență socială, avem la dispoziție 24 de ore să ne organizăm, pentru că urmează o perioadă de 14 zile de izolare a personalului la locul de muncă, urmate de alte 14 zile de izolare la domiciliu. Și cum Ordonanța a fost adoptată joi, 9 aprilie și publicată a doua zi, vinerea, iar noi am aflat de existența ei seara, practic, ca structură DGASPC am fost obligați în 12 ore să ne organizăm, să transformăm toate centrele de asistență socială, pentru a putea funcționa conform noii decizii! Eu, de exemplu, în calitate de coordonator de centru, am fost obligat să împart personalul în două serii. să transform instituția unde am internați 88 de beneficiari și să creez de urgență condiții minime de trai pentru 32 de angajați care intrau în prima serie de 14 zile de activitate în regim de izolare la locul de muncă. Lucrurile s-au derulat atât de repede încât oamenii nici nu au avut timp să reacționeze, ca să zic așa, nici nu au avut timp să înțeleagă ce li se întâmplă. Au primit telefoane vinerea seara să-și facă bagajele și să se pregătească, pentru că următoarele 14 zile vor sta izolați cu acei beneficiari, în centru!

Reporter: Ordonanța prevedea vreo categorie de personal care avea dreptul să refuze să lucreze în regim de izolare? Mă gândesc la situații medicale deosebite? La situații familiale excepționale?

Alexandru Giulea: Din păcate nu, pentru că Decretul prezidențial prin care s-a instituit starea de urgență a stabilit clar că personalul din Sănătate și din Asistență socială nu are dreptul la zile libere, la concedii de odihnă etc. Oamenii au fost pur și simplu constrânși, forțați să se prezinte la muncă. Iar situațiile medicale excepționale au rămas la latitudinea fiecărui director de DGASPC sau a fiecărui șef de centru, pentru că în această perioadă, prin Ordonanța nr. 8, toate obligațiile de organizare și coordonare au fost aruncate direct în sarcina lor!  Unde au existat cazuri și înțelegere, bănuiesc că s-a procedat cumva la protejarea angajaților. Dar indiferent de situație, problema a fost că totul s-a impus atât de repede și de radical încât oamenii nu au avut timp să găsească soluții pentru cazurile familiale desosebite! Au reacționat abia a doua zi cînd venit cu bagajele la muncă și au înțeles clar că ei, următoarele două săptămâni, vor sta închiși acolo în centru, împreună cu beneficiarii și își vor efectua o normă de lucru dublă.

Pentru modul defectuos în care a fost legiferată această perioadă pe care Ordonanța militară a numit-o ”izolare la locul de muncă”, eu  o să folosesc un termen mai dur: pur și simplu noi nu am fost izolați la locul de muncă, noi am fost arestați la locul de muncă! Pentru că asta s-a întâmplat. Nimeni nu a greșit cu absolut nimic, am fost nevoiți să stăm închiși 14 zile la serviciu și apoi încă 14 zile la domiciliu, sub controlul permanent al DSP-ului!

Reporter: Termenul de ”arestat” nu este prea dur?

Alexandru Giulea: Nu, și am să vă dau exemplu câteva situații trăite de mine împreună cu personalul în acea perioadă, ca să înțelegeți de ce îl folosesc!  Colega mea, asistentă în cadrul Centrului pe care îl coordonez, izolată la locul de muncă 15 zile; soțul – lucrător la Inspectoratul General de Situații de Urgență, plecat 10 zile de acasă, nu au avut altă soluție decât să lase copilul de 4 ani în grija bunicii de 75 de ani și cu un handicap locomotor. Vă dați seama cam ce grijă a putut să aibă acea femeie de un copil de patru ani! Un alt caz: infirmieră, părinte unic pentru o fată de 12 ani; nu a avut altă soluție decât să o lase singură în casă, 14 zile. În fiecare seară stătea de vorbă cu ea pe Whatsapp, o învăța pe cum să-și pregătească de mâncare! Altă situație: spălătoreasă care și-a lăsat acasă bărbatul bolnav, cu semipareză pe partea stângă, în grija unei copile de 16 ani. Sau kinetoterapeut, care a venit la muncă să lucreze 14 zile în regim de izolare și a lăsat acasă o soție cu copil de 6 luni, fără niciun fel de ajutor. Vă dați seama, pe perioadă de pandemie, când populației i se spunea că trebuie să se izoleze în casă, ea trebuia să își pună nou-născutul în cărucior și pleca la cumpărături după lapte, după pamperși… Ei bine, această perioadă nu a fost deloc ușoară și a lăsat traume în rândul personalului!

Reporter: Totuși a fost vorba de o perioadă excepțională, determinată de o situație cu care România nu s-a mai confruntat până acum!

Alexandru Giulea: Bun, a trecut această perioadă, oamenii au înțeles gravitatea și excepționalitatea situației. Pandemia a luat pe nepregătite o întreagă planetă, nu numai România sau pe noi, asistența socială. Oamenii au înțeles că trebuie să facem efort și sacrificii, nu a fost nicio problemă.

Dar a venit surpriza, în sensul că munca suplimentară prestată în această perioadă nu le este recunoscută! Legiuitorul, când a emis această ordonanță, trebuia să se gândească și la condițiile în care poate fi aplicată, și la consecințele ei, inclusiv la cele de natură financiară. Dacă tu impui împărțirea personalului în două ture, fiecare de câte 14 zile, cu sâmbete și duminici incluse, trebuie să te gândești că acel personal va efectua un număr foarte mare de ore de lucru în perioada în care se află în regim de muncă continuă. Legiuitorul nu a luat în seamă acest aspect, care a generat ulterior problemele pentru care, în prezent, ne judecăm.

Eu, ca președinte de organizație sindicală DGASPC sector 2 am acționat în instanță DGASPC sector 2, în calitatea sa de instituție angajatoare și ne judecăm pentru drepturi salariale cuvenite!. Este adevărat că problemele nu sunt generate de DGASPC, chiar am găsit la conducere o oarecare înțelegere, ci de cadrul legislativ existent. Guvernul României a dat ”celebra” Ordonanță de urgență nr. 59. Nu știu dacă a făcut-o cu rea-intenție sau a crezut că vine în sprijinul angajaților, dar art. 2 prevede că pentru salariații din asistență socială, drepturile salariale se acordă la nivelul celor avute în luna anterioară decretării stării de urgență pe toată perioada de izolare preventivă la locul de muncă, urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, indiferent de timpul efectiv lucrat. În traducere, ce înseamnă asta? Au gândit ei că vor fi remunerați la numărul de ore din luna februarie, o lună mai scurtă, cu mai puține ore. Motiv pentru care oamenilor nu li s-a plătit nici salariul întreg! E de înțeles de ce oamenii s-au simțit mințiți și au considerat că statul român pur și simplu și-a bătut jioc de ei.

De aceea am ajuns în instanță! Să fie foarte limpede, nu cerem absolut nimic în plus; vrem doar ca oamenii să fie remunerați conform muncii prestate în acea perioadă. Și să vă dau un exemplu concret de cum au muncit oamenii: fetele de la bucătărie – bucătarii și muncitorii necalificați au muncit 14 zile, zi de zi, de la ora 7 dimineața până la ora 7 seara. inclusiv sâmbătă și duminică, pentru că acei beneficiari trebuiau să mănânce. Același program l-au avut și spălătoria, și compartimentul de edicație, respectiv psihologii, terapeuții etc. Cu asistentele și infirmierele am stabilit de comun acord să muncească în regim de 24 de ore cu 24 liber, evident programul de odihnă fiind tot în incinta centrului, pentru că aveam la dispoziție doar două ture, nu patru cum erau în mod obișnuit.

Reporter: Nu a existat și un stimulent care s-a acordat salariaților pentru această perioadă?

Alexandru Giulea: Și acesta a fost tot o păcăleală, în realitate! Guvernul României a emis o nouă ordonanță de urgență, nr. 82 prin care oarecum recunoșteau meritele angajaților din asistență socială. Personalul din categoriile de asistență socială care au lucrat în regim de izolare la locul de muncă pe perioada stării de urgență vor primi un stimulent de 1150 de lei brut, ceea ce însemna aproximativ 1000 de lei net. După încă o lună de zile, ordonanța a fost abrogată. Ce să mai înțeleagă oamenii din  chestia asta?

În schimb, în luna iunie a apărut Legea 82 prin care Parlamentul României spune foarte clar: persoanele din asistență socială care în perioada stării de urgență au participat direct, indirect la protejarea beneficiarilor din asistență socială vor primi un stimulent de 2500 de lei lunar pe perioada stării de urgență. Legea este în vigoare dar, din cunoștințele mele, nimeni nu a primit niciun ban, nici la nivel de țară, nici la nivel de București deoarece nu există norme metodologice de aplicare a acestei legi. Niciun conducător de instituție nu-și asumă să dea acești bani oamenilor pentru că există posibilitatea fie să se trezească că și această lege este abrogată, fie că vine Curtea de Conturi și-l întreabă în baza căror norme a acordat salariaților aceste sume!

Da, oamenii înțeleg gravitatea situației prin care trecem și își fac în continuare treaba cu devotament și cu responsabilitate. Dar din discuțiile cu oameni simpli, membri de sindicat, aceșta mi-au spus foarte clar că nu vor mai accepta să treacă printr-o nouă perioadă de izolare la locul de muncă. În schimb, sunt dispuși să muncească izolați și chiar fără remunerare, cu o singură condiție: câte un reprezentant înalt al statului – din Parlament, din guvern, din minister – să vină și să stea în centrul de asistență socială cot la cot cu ei, în același regim, 14 zile, să vadă cum este…

Ce pot să le răspund? Au dreptate! Noi, asistența socială, am fost considerați dintotdeauna o ”cenușăreasă” a sistemului. Nu numai acum s-a întâmplat așa, mai tot timpul ni s-a dat senzația că suntem lăsați la urmă…

Reporter: Înțeleg că sunt probleme mai vechi în sistem, care s-au acutizat în această perioadă?

Alexandru Giulea: Sunt probleme legate de resurse, inclusiv forța de muncă, dar și de salarizare. Spre exemplu, în perioada în care se efectuează testări masive de populație, colegii din DSP sunt realmente depășiți, și asta nu e din vina lor!  Cine are impresia că șase asistenți medicali pot recolta la nivel de București 20.000 de teste, este naiv! Inclusiv cu testarea noastră, a personalului, sunt disfuncționalități. Se spune că trebuie să ne testăm din două în două săptămâni, dar adevărul este că, în toată acea perioadă de două luni de stare de urgență, personalul din cadrul DGASPC-urilor a fost testat o singură dată! Ni se atribuie din ce în ce mai multe sarcini, avem din ce în ce mai multe obligații, oamenii încearcă să se descurce dar este greu cu resursă umană puțină, de aceea este normal să apară din ce în ce mai multe nemulțumiri. Iar probleme sunt nu numai în București, sunt mulți colegi din țară care au

Auzim de multe ori că ”nu ar trebui să vă văitați, căci în primării sunt salarii mari”. Greșit, oamenii trebuie să înțeleagă că în asistența socială există funcționari publici și există și personalul contractual. Noi, în centrele de asistență socială, suntem personal contractual. Pentru noi este valabilă Legea – cadru a salarizării nr. 153 unde există categorii de personal care a fost uitat, după părerea mea în mod deliberat. Este și aceasta o formă de control asupra personalului – unii incluși în lege, unii incluși idrect în subordinea consiliilor județene și în subordinea consliilor locale…

Multe probleme s–au acutizat în ultimele luni. Ele existau, însă perioada asta grea a transformat oamenii în nemulțumiți total. Suntem și noi, cei din asistență socială, în luptă directă cu virusul care a generat această pandemie; sunt colegi confirmați pozitiv și carantinați la locul de muncă; sunt cazuri în țară în care colegi confirmați negativ au fost obligați să însoțească în spitale copii diagnosticați pozitiv, sunt foarte multe nereguli! Autoritățile trebuie să accepte faptul  că lucrăm într-un mediu cu grad ridicat de expunere, toți avem familii, copii acasă, riscurile sunt mari și nu ar trebui să fim ignorați sau discriminați!