Alexandru Carabageac: La SMURD am învățat foarte repede că diferența între viață și moarte este, uneori, de o fracțiune de secundă

Alexandru Carabageac este unul dintre asistenții medicali care a acceptat provocarea de a face parte din primele echipe medicale care au început să funcționeze, în 2004, în cadrul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din București. A participat la sute de intervenții și misiuni, dar spune că nicio tură, fie ea de zi sau de noapte, nu seamănă cu cealaltă. Știe când pleacă de acasă dar niciodată când se întoarce. Nu regretă nicio clipă alegerea făcută, iar dacă ar fi pus în situația de a-și lua drumul profesional de la capăt, tot la SMURD ar veni.

Alexandru Carabageac lucrează în Spitalul Clinic de Urgență București de mai bine de 20 de ani. La început s-a angajat ca brancardier, apoi a decis că vrea să știe mai mult și s-a înscris la școala postliceală de asistenți medicali. ”Lucrez în spital de la sfârșitul anilor ’90. Am început de jos, ca brancardier la Terapie Intensivă și în sălile de operații, apoi am decis că pot mai mult și m-am hotărât să-mi completez studiile devenind asistent medical generalist. Când s-a înființat unitatea SMURD București, m-am transferat acolo. Cred că la vremea aceea, dacă m-ați fi întrebat care a fost motivul principal, aș fi spus că îmi place adrenalina! Acum știu că n-aș putea să lucrez în altă parte. Treptat-treptat, îți intră în sânge ceea ce faci și simți că locul tău este numai acolo”, povestește Alexandru Carabageac.

Munca la SMURD este extrem de complexă și nu poate fi făcută decât în echipă. În cazul mașinilor de intervenție sunt, de obicei, medicul și asistentul medical împreună doi colegi pompieri, respectiv un șofer și un servant. Din echipajele de elicopter sau de avion fac parte, în afară de piloți, cel puțin un medic și un asistent, dar personalul medical poate să crească, în funcție de numărul de pacienți care se transportă la fiecare misiune. ”Din fericire, avem nu numai un colectiv bine pregătit, dar și foarte sudat, nici nu am putea să funcționăm altfel. Când ești în teren nu mai ești sprijinit de nimeni, nu ești decât tu, medicul și cei care se mai află la fața locului. Iar cei care ne coordonează sunt oameni competenți, foarte bine pregătiți și pasionați de ceea ce fac. I-am văzut  în situații de intervenții foarte grele și le-am apreciat calmul și modul în care știau să gestioneze tot ceea ce se întâmpla acolo ca să poată rezolva criza cât mai bine. Aici, la SMURD, am învățat foarte repede că diferența între viață și moarte este, uneori, de o fracțiune de secundă. Mai mult, echipa SMURD colaborează la fiecare intervenție cu oameni care aparțin altor instituții – Pompieri, Serviciul de Ambulanță, SAJ, Poliție, salvatori montani, o colaborare pot să spun chiar fructuoasă, pentru că toți suntem acolo, la locul intervenției, cu un scop comun: să salvăm vieți”, explică Alexandru Carabageac.

Alexandru Carabageac își aduce aminte că, la început, orice alarmă era așteptată cu emoție, chiar cu un fel de teamă. Teoretic, erau instruiți pentru intervenție, dar practic nu știau ce greutăți vor întâmpina la locul accidentului, își testau la fiecare caz cunoștințele, rapiditatea reacțiilor, capacitatea de lucra sub stres. Dar au învățat din mers, au participat la sute, poate mii de ore de instruire iar acum sunt în măsură să pregătească următoarele generații. Împreună cu ei cresc profesional voluntarii SMURD și rezidenții care parcurg stagii în specializarea medicină de urgență. ”Nu toți voluntarii care vin să lucreze la noi sunt studenți la Medicină sau elevi la școlile de asistenți. Unii sunt studenți la facultăți de alte profiluri, alții au diverse profesii, dar își doresc să devină voluntari SMURD. Parcurg un stagiu de pregătire teoretică și practică, apoi încep să iasă cu noi în echipele de intervenție. Este adevărat că de când s-a declanșat pandemia de COVID-19, cursurile pentru voluntari au fost sistate, dar cu siguranță vor fi reluate. Tuturor acestora le spun că au nevoie nu numai de cunoștințe: le trebuie calm, echilibru, le trebuie minte limpede și capacitate de decizie rapidă, trebuie să știe să lucreze în echipă și să accepte că aici nu există interval fix de muncă. Și le mai trebuie dramul acela de nebunie, de adrenalină, fără de care nu poți să faci meseria asta!

Alexandru Carabageac povestește cu pasiune despre munca sa; întâmplări descrise cu zâmbet, atunci când finalul este unul cu vieți salvate, dar și cu amărăciune și revoltă, atunci când știe că n-au putut face mai mult. A participat la intervenții care te marchează pe viață: de la accidente colective rutiere până la evacuări de pacienți din spitale cuprinse de flăcări. ”Pot să spun că sunt multe pe care nu ai cum să le uiți: autocarul răsturnat în Bulgaria, Clubul Colectiv sau cel mai recent episod, incendiul de la Matei Balș, toate au fost grele și mai mult decât la limită. Deși, teoretic, știi că se pot întâmpla astfel de tragedii, realitatea bate cu mult imaginația. Oricâtă experiență ai, oricât de multe spui că ai văzut, sunt lucruri care te marchează. Pentru mine, personal, chiar și după atâția ani de intervenții și misiuni, cele mai grele rămân cele în care sunt implicați copiii și cele în care trebuie să iei decizii la fracțiuni de secundă”.

Perioada de pandemie a însemnat o provocare suplimentară pentru echipele SMURD: mulți pacienți gravi, pacienți intubați care trebuiau transportați către spitale, ore întregi petrecute îmbrăcați în echipamentele de protecție. ”Sunt foarte mulți care nu au crezut în existența acestui virus, nu au înțeles gravitatea epidemiei pe care o traversăm și asta a dus la un număr foarte mare de cazuri. Pentru noi, la SMURD, pandemia a dublat aproape numărul intervențiilor. Ne-am obișnuit și cu asta, și cu purtatul combinezoanelor la 40 de grade și a întregului echipament de protecție, ceea ce nu a fost deloc ușor… Ceea ce nu pot să înțeleg este că și acum, după un an de la apariția virusului, oamenii în continuare nu se protejează suficient, nu conștientizează gravitatea și ce poate provoca acest SARS-CoV-2. Doar atunci când se infectează ei înșiși sau cei apropiați…

L-am întrebat pe Alexandru Carabageac dacă munca în echipele de intervenție SMURD nu te uzează emoțional atât de mult încât ajungi la momentul în care spui: ”gata, nu mai vreau să văd atâtea tragedii, mă opresc, vreau să am timp pentru mine, pentru familie, pentru copil!”. A tăcut câteva clipe, apoi cuvintele au sunat ca o mărturisire: ”sunt și momente în care, inevitabil, te ajunge oboseala. Nu numai ritmul în care se lucrează, dar obosești să vezi atâta tragedie, atâta durere… Dar a doua zi o iei de la capăt. Pui în cumpănă viețile salvate și simți că merită să faci munca asta, că îți place ceea ce faci, că ai încă nevoie de adrenalina de care vorbeam la început. Pur și simplu, este o profesie care a ajuns să facă parte din tine și nu mai poți renunța la ea!