INTERVIU CU DOAMNA TEODORA TIPONUŢ, LIDERUL SINDICATULUI SANITAS DIN CENTRUL DE TRANSFUZIE SANGUINĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ŞI DIN INSTITUTUL NAŢIONAL DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALĂ „PROF. DR. C. T. NICOLAU”
„Sindicatul nu este ceva abstract de unde vin niște avantaje, ci membrii înșiși înseamnă sindicatul!”
Un singur sindicat care reprezintă interesele angajaților din două instituții: Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C.T. Nicolau” și Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București. O singură echipă sindicală care negociază, care încearcă să găsească soluții pentru cererile, problemele, așteptările angajaților. Doamna Teodora Tiponuț, asistent medical de profesie, și-a asumat responsabilitatea muncii sindicale în folosul colegilor, de mai bine de 10 ani. Am întrebat-o cum reușește să îmbine cele două profesii?
”Deși munca de asistent medical și cea de lider de sindicat par foarte diferite, cred că ele au un lucru important în comun: trebuie să-ți pese cu adevărat de semenii tăi. Trebuie să îți placă oamenii, să îți dorești să-i ajuți, să înveți să-i asculți, să înțelegi ce-i deranjează, care le sunt așteptările. Pacientul îți explică problema medicală și așteaptă de la noi, personalul medical, o soluție de vindecare; la fel, membrul de sindicat vine și-ți explică problema de muncă pe care o are, ori problema personală și așteaptă de la tine, liderul de sindicat, o rezolvare. Nu te-a obligat nimeni să devii lider de sindicat: dar din momentul în care colegii te-au votat și tu ai acceptat mandatul, ți-ai asumat o serie de responsabilități și trebuie să te achiți de ele!” explică Teodora Tiponuț.
A pornit la drum în anul 2001, cu o organizație Sanitas mică, de numai 29 de membri de sindicat din CTS București, dar care, treptat – treptat, a crescut. Opt ani mai târziu, în 2009, ”Adunarea Generală a sindicatului a hotărât în unanimitate primirea unui număr de 46 de salariaţi din INHT. Așa s-a născut Sindicatul SANITAS din Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti şi din Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C. T. Nicolau”. În prezent, avem în jur de 140 de membri ceea ce arată că forţa sindicatului nostru a crescut. Suntem organizație reprezentativă, și acest lucru este foarte important pentru că avem calitatea juridică de a negocia direct cu angajatorul, atât Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cât și orice altă problemă care vizează relațiile de muncă ale membrilor noștri.”
Teodora Tiponuţ crede că, în continuare, sunt multe de făcut în mișcarea sindicală, inclusiv pentru câștigarea și păstrarea încrederii oamenilor în ceea ce înseamnă sindicat. ”Oamenii vin către sindicat în special atunci când descoperă că au anumite probleme în relațiile de muncă și soluția nu ține neapărat de ei… Sau când pot să obțină o soluție mai rapidă, ori mai avantajoasă prin intermediul sindicatului. Este adevărat că legislația nu este făcută în favoarea sindicatului, căci ceea ce acesta obține în urma negocierilor, a demersurilor, a protestelor, se aplică pentru toți angajații, indiferent dacă ei sunt membri de sindicat sau nu. Și atunci trebuie să explicăm permanent colegilor noștri că dreptul de care se bucură nu a venit așa, din senin, ci este rezultatul eforturilor și presiunilor pe care cineva, în speță sindicatul, le-a făcut pentru ei… Noi vorbim în permanență despre solidaritatea sindicală, dar colegii noștri trebuie să înțeleagă că această solidaritate trebuie să se manifeste în ambele direcții: solidaritatea sindicatului cu membrii săi, dar și solidaritatea membrilor săi cu organizația! Sindicatul nu este ceva abstract de unde le vin niște avantaje, ci ei înșiși înseamnă sindicatul!”
Chiar dacă în sectorul public există o lege a salarizării iar organizațiile sindicale din unitățile sanitare nu negociază încadrarea salarială, actele normative au o mulțime de probleme pe care Sanitas încearcă să le rezolve în favoarea angajaților. ”Noi, ca sindicat de bază, facem parte din Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti şi, împlicit, din Federaţia Sanitas din România. De când a intrat în vigoare Legea 153/2017 a salarizării bugetare, Sanitas – și la nivel de uniune, și de federație – face tot ceea ce legea îi permite pentru a corecta problemele acestui act normativ. De exemplu, este o mare inechitate ca personalul TESA și adminsitrativ din unitatea sanitară să fie inclus într-o altă anexă a legii, comparativ cu personalul sanitar. De ce tu, stat, tratezi cu unități de măsură diferite munca unor oameni care lucrează în aceeași instituție? Sau de ce aceeeași lege prevede creșteri salariale pentru perioada 2017 – 2022, însă unele categorii profesionale beneficiază de această creștere cumulat, încă de la intrarea în vigoare a legii, iar pentru ceilalți o etapizezi anual? Și ca să fie inechitatea completă, pentru aceștia din urmă blochezi creșterile salariale și pe anul 2020, și pe 2021? Ori, pentru toate aceste probleme, ca și pentru multe altele, am ieșit în stradă împreună cu colegii noștri din spitale și am participat la toate acțiunile inițiate de USSB și de federație. Pentru că, de fapt, aici este rostul nostru, ca sindicat Sanitas: să facem astfel încât să fie mai bine pentru angajații pe care îi reprezentăm”, explică Teodora Tiponuț.
Criza sanitară declanșată în martie 2020 a însemnat o perioadă plină de provocări și necunoscute pentru tot sistemul sanitar. Managementul I.N.H.T. și organizația SANITAS din institut au făcut front comun pentru a reduce riscurile pentru întregul personal și pentru ca instituția să funcționeze în continuare fără sincope. Teodora Tiponuț își aduce aminte de primele perioade de după izbucnirea pandemiei, de fricile inerente de început în lupta cu necunoscutul, de momentele de tensiune, de tot ceea ce a însemnat munca în condiții de stare de urgență: ”Grija noastră principală a fost sănătatea și siguranța angajaților, pentru că vă dați seama ce ar fi însemnat un coleg infectat, în condițiile în care noi recoltăm sânge care apoi se duce la spitale! Sau un donator infectat! Mangementul institutului a impus imediat toate măsurile de protecție și noi, ca sindicat, am fost alături de echipa de conducere, tocmai pentru că suntem conștienți de importanța a ceea ce facem noi aici, în institut și în centrul de transfuzii. Apoi ne-am implicat cât am putut de mult în ceea ce a însemnat recoltarea de plasmă convalescentă Covid-19. Este modul nostru de a contribui la o posibilă ameliorare a stării bolnavilor grav de Covid, prin asigurarea plasmei cu anticorpi anti- SARS-CoV-2 în cantitățile necesare. Este, totodată, participarea noastră profesională la tot efortul general de a stopa această criză și de a conștientiza populația asupra nevoii de a deveni și de a rămâne pe terment lung donator voluntar!”
(A consemnat Luminița Ciocan)
Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS din Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti şi din Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „prof. Dr. C. T. Nicolau”
Teodora Tiponuţ, președinte
Marina Kalitzky, vicepreședinte
Victoria Irimia, casier