Am dovedit încă o dată că ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !!
Pe toată perioada de urgență, SANITAS București a asigurat cazarea cadrelor medicale în două hoteluri puse la dispoziție în urma semnării unui acord cu Ministerul Tineretului și Sportului. Aici, la Hotel Sport – Lia Manoliu și la hotelul Olimpia, au fost găzduite peste 100 de cadre medicale – asistenți medicali, medici, infirmiere, brancardieri – din mai multe unități spitalicești din București (I.N.N.B.N. Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino”, Institutul ”Prof. dr. N. Paulescu”, Institutul ”Dr. Marius Nasta”, Spitalul de Urgență Floreasca, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Ioan”, Spitalul Universitar București).
Fie că domiciliază în afara Bucureștiului și au constatat că, pe perioada stării de urgență, nu au mijloace de transport pentru a ajunge de acasă la spital și invers, fie că au ales să își protejeze familia (având copii suferinzi de astm, insuficiență respiratorii sau adulți cu boli pumonare sau diabet), acești colegi ai noștri au decis să locuiască în hotel, acceptând regimul de autogospodărire. Cu sufletul greu, plini de griji, cu teama în suflet de un inamic necunoscut, fără materiale de protecție suficiente, fără proceduri clare etc., ei au stat departe de cei dragi (chiar dacă îui îngrijeau sau depindeau de ei) și s-au pus în slujba sănătății, la dispoziția spitalelor și a centrelor de îngrijire. Toți s-au adaptat la noile condiții de lucru, la noul program și cu toate puterile, cu dăruire și profesionalism au îmbrăcat combinezonul și au intrat în lupta cu COVID-19, asigurând îngrijirea, tratarea, transportul persoanelor suspecte sau declarate infectate.
”Pentru toată implicarea dumneavoastră, pentru toată această perioadă grea prin care am trecut alături de dumneavoastră, sunteti și veți ramane OAMENI DEOSEBITI, Noi vă stimăm și vă mulțumim. Să RAMANETI sănătoși căci fără dumneavoastră nu vom rămâne puternici. Sanitas este o forță care ne definește. Să ne trăiți mulți ani ! Vă iubim și vă mulțumim, doamna. Magda, pentru tot. In cele 2 luni ați fost pentru noi omul cu cel mai frumos suflet, care ne-ați dăruit din zâmbetul dumneavoastră încredere și bucurie, într-un moment greu, trăit de fiecare dintre noi!”
Hotelurile puse la dispoziție prin intermediul USSB au devenit mană cerească pentru cadrele medicale care ajungeau să stea și câte 4 – 6 ore în combinezon, transpirate, fără să bea apă, fără să meargă la toaletă… După orele epuizante de muncă în spital, aveau cel puțin un pat curat și mâncare unde se puteau odihni și recupera pentru următoarea zi de muncă.
Cu ajutorul unor oameni de suflet, reprezentanți ai firmelor AKHILE, CARREFOUR, HORA, OPAL, SELGROS, dar și din resurse proprii, SANITAS București a asigurat toate cele necesare cazării – materiale sanitare, de curățenie și de dezinfecție, dar și apă, lapte și alimente calde pentru personalul medical cazat, încercând să le facă șederea mai ușoară. Am găsit oameni de bine și în echipele de conducere ale celor două hoteluri, dar și angajați care și-au învins teama că se pot infecta de la colegii noștri și care au acceptat să lucreze în acea perioadă doar pentru noi.
Un respect deosebit îl avem pentru domnul director al hotelului Sport –Lia Manoliu care a coordonat activitatea în toată această perioadă și a făcut tot ceea ce era omenește posibil pentru ca cei cazați să nu sufere de nimic. În scurt timp, cu toții – cadre medicale, angajați, conducerea hotelului, SANITAS – am devenit o familie.
”Cea mai frumoasă dimineață este cea în care spui „bine te-am regăsit, viață!”. E scris acolo în cartea vieții, drumul pe care steaua mea trebuie să-l urmeze… Auzim uneori vorbindu-se despre Apocalipsă. Sfârșitul, însă, nu vine dintr-o dată.. Ieri, poate sfârșitul unui aer curat; mâine.. a unei ape potabile gratuite…; Azi… în mijlocul unei PANDEMII…dar cine a indraznit sa perturbe întreg UNIVERSUL?!? COVID-19…un virus cu o patologie, în prima fază greu de identificat, simptomele fiind similare cu cele ale unei pneumonii. Colacul de salvare? Personalul medical și tot ce are el de urmat: proceduri, reguli noi, organizare de secții, echipe, protectie (personal medical departe de familii). Protecție?!? Noul echipament medical tip ”combinezon”, greu de suportat!!!! Cuvântul cheie? ”Război”! Scapă cine poate! În viață, în astfel de cazuri, nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături! În cazul de față, o echipă bună profesional, cu un zâmbet optimist sub mască și cu speranta ca totul va fi bine! Ziua de ieri a trecut.. ziua de mâine nu a sosit. ”Bună dimineata” nu mai sunt simple cuvinte, ci însăși credința, speranța că vei avea o zi cu adevărat bună!…
Pentru siguranța tuturor, săptămânal, SANITAS București a asigurat atât dezinfecția spațiilor comune ale hotelului, cât și nebulizarea camerelor. Mesele calde gătite de bucătarii hotelului au devenit cele mai gustoase ”momente” ale zilelor petrecute aici, lucru recunoscut din plin de toți colegii! Iar faptul că de Paște am reușit să le aducem pachete cu mâncare tradițională – ouă roșii, miel, cozonac – a fost o mare bucurie, atât pentru ei cât și pentru noi. Am considerat că fiecare ajută cum poate – cadrele medicale au grijă de sănătatea populației iar noi avem grijă, pe cât posibil, să nu ducă grijă de nimic. Desigur că le-a lipsit confortul de acasă, le-a lipsit familia, le-a lipsit siguranța la locul de muncă etc. Dar nu degeaba sloganul SANITAS este ”Împreună suntem mai puternici!”. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acțiunea noastră. Mult respect pentru tot ceea ce ați făcut!
(Magda Nicolae)