Nr. 24 / Cine rezolvă problema forței de muncă din centrele de asistență socială ce vor fi desființate?

Odată cu ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (prin Legea nr. 221/2010), România și-a asumat dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate. Pentru punerea în practică a acestei asumări, a fost adoptată o strategie la nivel național, aplicabilă în perioada 2016 – 2020, intitulată foarte sugestiv ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități”.

Un demers similar există și în domeniul copiilor instituționalizați: o  ”Strategie națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului” adoptată pentru perioada 2014-2020. Ni se explică, foarte documentat, că respectiva strategie reprezintă un ”cadru efectiv de implementare a principalelor priorități în domeniul politicilor pentru copii ale Programului de guvernare”,  că respectă Strategia Europa 2000 și tot felul de alte documente emise de organismele UE.

Care este, de fapt, adevărul din spatele acestor declarații politice? Am ajuns în 2021, iar obiectivele propuse de multitudinea de strategii, planuri și alte documente au fost îndeplinite într-o proporție nesemnificativă.

De ce? Pentru că (și de data aceasta) autoritățile au lucrat după principiul binecunoscut ”nu lăsa pe mâine ce poți face azi, lasă pe poimâine, că poate nu mai e nevoie!”

Practic, primii câțiva ani după momentul ratificării Convenției (adică 2010) nu s-a făcut mai nimic. S-a analizat fenomenul și s-au ”elaborat studii de cercetare”. Apoi, pe măsură ce semnalele de la Bruxelles începeau să devină îngrijorătoare, am început să construim strategiile care, bineînțeles, trebuie fundamentate și ele pe niște analize, trebuie să fie în concordanță cu planurile de guvernare ale celor aflați la putere în acel moment, apoi trebuie aprobate! Și asta cere timp!

În final, adică la sfârșitul lui 2017 și începutul lui 2018, când vocea Bruxelles-ului a devenit mai aspră și a început să anunțe sancțiuni pentru România, au apărut planurile de restructurare a centrelor de îngrijire și de asistență socială. Planuri care, în esență, își propun obiective corecte, respectiv închiderea tuturor centrelor rezidențiale mari și găsirea de metode alternative pentru protecția minorilor, iar în cazul persoanelor cu dizabilități transferul lor în centre rezidențiale cu maxim 50 de locuri, în parale cu dezvoltarea unor servicii alternative în comunitate.

Planurile de restructurare sunt corecte, sunt chiar generoase pe alocuri, dar au o problemă majoră, nu răspund la o întrebare elementară: ”Ce se întâmplă cu personalul care deservește centrele rezidențiale care vor desființate”? Oameni de profesii foarte diverse, de la asistent social, asistent medical, psiholog, educator, kinetoterapeut, până la infirmieră, îngrijitoare, spălătoreasă,  bucătar sau muncitor necalificat, care riscă să rămână, practic, fără loc de muncă! Deși planurile de restructurare vorbesc despre cursuri de calificare / recalificare pentru angajați, despre consiliere și reorientare profesională, realitatea ar putea fi mult mai dură. Sunt persoane și profesii pentru care recalificarea este, într-adevăr,  o opțiune. Dar pentru cei pe care nu-i ajută nici vârsta, nici nivelul de pregătire, nici zona de rezidență?

Sanitas București a cerut în repetate rânduri autorităților ca planurile de restructurare a centrelor rezidențiale să fie însoțite de proiecții reale de realocare a forței de  muncă disponibilizate, de planuri de reconversie profesională și, acolo unde primele două soluții nu sunt posibile, de pachete salariale compensatorii.  Spre deosebire de autorități care, oficial, văd procesul de dezinstituționalizare într-o lumină foarte pozitivă, noi suntem mult mai sceptici.

Să nu ne ”îmbătăm” cu apă rece: în cel mai negru scenariu vor fi locuri de muncă pierdute, vor fi angajați din asistență socială care vor rămâne fără serviciu iar autoritățile responsabile nu au nicio imagine reală a consecințelor procesului de dezinstituționalizare asupra forței de muncă din domeniu.

Pentru a veni în sprijinul membrilor noștri de sindicat, Uniunea Sanitas București vă solicită să ne aduceți la cunoștință situațiile în care reorganizarea centrelor rezidențiale vă afectează locul de muncă. În contextul lipsei reale de interes a autorităților pentru a rezolva această problemă, vom încerca să găsim soluții punctuale, care pot merge inclusiv până la asigurarea suportului juridic și susținerea unor demersuri în instanță. Drepturile membrilor noștri din asistență socială trebuie respectate și apărate, iar Sanitas București este în măsură să facă acest lucru.

(Alexandru Giulea, președintele Sindicatului Sanitas DGASPC Sector 2 București)