Părinții pot beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în perioada pandemiei

Prevederea este valabilă inclusiv în cazul familiilor monoparentale.

Este o solicitare pe care Sanitas a avut-o către autorități încă de la începutul pandemiei. Pentru că am fost de la început conștienți de problemele pe care le vor avea familiile cu copii care nu vor mai putea merge la grădiniță sau la școală din momentul în care s-a declarat starea de urgență.

Ce se întâmplă cu copiii care au ambii părinți în sistemul public de sănătate? Sau în alte instituții implicate direct în lupta cu virusul? Ce se întâmplă cu părinții din spitale sau din centrele de asistență socială dacă sunt singurii întreținători de minori? Pentru că nu pot să renunțe la locul de muncă, nu pot apela pe termen lung la rude sau prieteni și vor trebui să plătească o altă persoană pentru a asigura supravegherea copiilor.

Sunt probleme pe care le-am adus în atenția autorităților, dar din păcate deciziile acestora le-au rezolvat doar parțial. Așa că a fost nevoie de presiuni repetate, pentru a se ajunge la forma actului normativ din octombrie 2021- OUG nr. 110,

Câteva lucruri pe care trebuie să le știi pentru a beneficia de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor:

  1. Este vorba de zile libere plătite acordate pe perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, pe parcursul anului școlar 2021 – 2022.
  2. Beneficiază de zilele libere plătite doar părintele care are copilul/copiii cu vârsta de până la 12 ani inclusiv SAU părintele care are în întreținere copii sau adulți cu handicap cuprinși într-o formă de învățământ
  3. Zilele libere plătite se acordă doar în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența fizică a copiilor la școală, la grădiniță sau la creșă (deci nu pe perioada vacanțelor).
  4. Dacă angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere, părintele are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzătoare unei zile lucrătoare.