Începutul lunii martie ne-a adus vestea pe care toată societatea românească o aștepta cu nerăbdare: autoritățile au decis încetarea stării de alertă în România și ridicarea tuturor restricțiilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

Oficial, s-a încheiat cea mai urâtă perioadă pe care și-o poate imagina cineva care lucrează în sistemul sanitar sau de asistență socială: o criză sanitară mondială generată de un virus necunoscut! ”Oficial” – pentru că, în realitate, orice profesionist în domeniu este conștient că Sars-CoV-2 nu dispare printr-o hotărâre de guvern, că infectările vor continua, că vor fi în continuare cazuri care vor ajunge la ATI și că, din păcate, vor mai exista pacienți care vor pierde lupta cu acest virus. Însă după doi ani de pandemie avem la dispoziție vaccinuri, există scheme de tratament care s-au dovedit eficiente, populația știe – teoretic – ce trebuie să facă pentru a se feri, ceea ce ar trebui să conducă la o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri sau măcar a numărului de cazuri grave…

Suntem într-un moment în care presiunea pe sistemul de sănătate a scăzut, cel puțin din perspectiva Covid-19; de aceea putem să privim puțin mai detașat la perioada pe care am traversat-o și să facem un ”inventar” al lecțiilor pe care ni le-a dat pandemia… Una dintre cele mai dure este aceea că sistemul public de sănătate și cel de asistență socială pot să facă față unor crize numai în condițiile unor măsuri coerente de întărire a infrastructurii materiale, tehnologice și umane. Dacă vom continua să credem că putem să facem medicină în secolul XXI cu spitale construite înainte de Al Doilea Război Mondial, cu echipamente medicale de dinainte de 1989 sau cu personal medical și medical auxiliar insuficient, ne furăm singuri căciula!

În același timp însă, cei doi ani au scos la iveală și o altă fațetă a celor două sisteme: capacitatea extraordinară de mobilizare în situație de criză a celor care lucrează în sănătate și în asistență socială. Și aceasta rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai importante lecții din pandemie:  cea a profesionalismului dublat de curaj și devotament, de care au dat dovadă cei aflați în linia întâi a luptei împotriva Sars-CoV-2. Să ne aducem aminte mai ales de prima perioadă, când colegii noștri nu știau cu ce se confruntă, nu exista vaccin, când experimentau, practic, scheme de tratament iar între ei și pacienți nu era decât acel combinezon pe care trebuiau să-l poate ore în șir… Sau de teama de a se întoarce acasă după turele de la spital și de decizia de a locui temporar la un hotel pentru a minimiza riscul de a-și îmbolnăvi propriile familii… Ori de perioadele de câte două săptămâni, în care colegii noștri din asistență socială erau închiși alături de beneficiari în cămine…

Dragi colegi, mass-media v-au numit în acele momente ”eroi” și nu au greșit cu nimic. Pentru că în acești doi ani ați dat dovadă de profesionalism, de curaj, de generozitate și devotament față de cei aflați în suferință iar societatea vă este datoare; pentru că sunt colegi care au pierdut ei înșiși lupta cu virusul iar sacrificiul lor nu trebuie și nu va fi uitat. Chiar dacă sintagma ”eroi în halate albe” pare acum uzată prin utilizare excesivă, în esență voi asta sunteți și vă mulțumim pentru că vă exercitați profesia cu conștiință și demnitate, indiferent dacă lucrați în spitale, în centre medicale sau de asistență socială, în cabinete școlare sau în alte instituții sanitare. Fie că sunteți medici sau asistenți, brancardieri sau infirmieri, farmaciști sau asistenți sociali, fie că pandemia v-a prins cu ani mulți de experiență sau doar la începutul carierei, vă bucurați de tot respectul și recunoștința noastră. Pentru tot ceea ce ați făcut în beneficiul pacienților, al beneficiarilor de servicii sociale și al societății, în ansamblul ei în acești doi ani, pentru tot efortul uriaș depus că să depășim cu bine această criză și pentru tot ceea ce veți face în continuare, vă mulțumim!

(Viorel Hușanu, președinte USSB)