Echipa de conducere a Uniunii Sanitas București: Urmează o perioadă cu proiecte ambițioase, însă deloc ușoară!

Cea de-a XXV-a Conferință a Uniunii Sindicale Sanitas București a reunit reprezentanți ai organizațiilor Sanitas din instituțiile sanitare și de asistență socială din capitală pentru a decide obiective, strategii sindicale și proiecte noi pentru următorii doi ani. Totodată, patru noi colegi au primit votul celor prezenți pentru a completa echipa Consiliului Executiv al USSB. Sunt colegi care cred cu tărie în puterea Sanitas de a veni în sprijinul celor din Sănătate și Asistență socială și care doresc să se implice în proiectele uniunii.

Celor noi veniți în echipa de conducere a USSB le dorim succes, putere de muncă și realizări care să aducă satisfacții maxime membrilor de sindicat SANITAS! Iar colegilor care s-au retras din activitate le mulțumim și le dorim sănătate, bucurii și să-și împlinească tot ceea ce vor să facă bun de acum încolo!

Ce ne dorim noi, întreaga echipă, să realizăm în următoarea perioadă?

Viorel Hușanu, președinte: ”Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru colegii noștri din Sănătate și din Asistență socială, sunt activități de reprezentare specific sindicale pe care le desfășurăm în mod curent, sunt proiecte începute și pe care trebuie să le continuăm, așa cum sunt și proiecte noi, pe care ni le-am asumat împreună cu toată echipa Consiliului Executiv. Sunt colegi în această echipă care se află la primul mandat și ne bucurăm că și-au dorit să vină alături de noi iar dorința lor a fost confirmată prin votul primit la Conferință. Sunt convins că energia și puterea lor de implicare în activitatea sindicală, inițiativele lor, laolaltă cu experiența și eforturile celorlalți colegi care au deja practica activităților Uniunii Sanitas București vor avea ca rezultat o echipă consolidată, puternică și capabilă răspundă așteptărilor membrilor noștri de sindicat. Pentru că nu ne așteaptă un mandat ușor: o criză sanitară prelungită, asociată cu una economică și una politică, acestea sunt condițiile în care noi trebuie să acționăm în interesul angajaților din Sănătate și din Asistență socială. Și sunt multe de făcut, atât la nivel de USSB, cât și la nivel național, împreună cu federația și cu organizațiile județene Sanitas: de impus guvernanților să respecte prevederile Legii salarizării unitare și să asigure creșterile salariale pentru acele categorii de angajați care în ultimii doi ani nu și-au primit drepturile legale; de încheiat un nou CCM la nivel de sector de activitate; de modificat legislația, acolo unde este nevoie pentru ca drepturile membrilor noștri să fie respectate. Avem proiecte legate de creșterea numărului de membri de sindicat, de formarea sindicală a liderilor și a echipelor de conducere din organizațiile de bază Sanitas, toate acestea sunt obiective pe care le putem realiza numai cu implicarea întregului Consiliu Executiv și cu sprijinul tuturor liderilor și a membrilor pe care îi reprezentăm.”

Eugenia Vochin, secretar general: În urma votului exprimat în Conferința Municipală, au venit colegi noi în Consiliul Executiv și mă bucur că echipa, în formula aceasta, poate să aducă un suflu nou în activitățile organizației noastre. Ne-am propus multe în perioada următoare și este nevoie de implicarea tuturor. Un prim obiectiv este să continuăm să apărăm drepturile membrilor noștri legate de relațiile de muncă, și mai ales acum în perioada de pandemie, indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați. Trebuie să stăm de vorbă cu cei pe care îi reprezentăm, să-i ascultăm mai mult, unii au nemulțumiri sau li se încalcă un drept, alții vor să vină cu inițiative sau au nevoie de sprijin și îl găsesc la noi, la Sanitas. Un al doilea obiectiv strâns legat de drepturile celor care lucrează în sistemul de sănătate este să negociem și să semnăm un contract colectiv de muncă care să se aplice angajaților din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății, așa cum există deja pentru unitățile sanitare aflate în subordinea A.S.S.M.B.

Și nu în ultimul rând, ne-am stabilit obiective legate de consolidarea organizației sindicale la nivel de organizații de bază prin fidelizarea membrilor Sanitas și prin atragerea de noi membri, precum și inițierea unor proiecte care să conducă la întărirea financiară a Uniunii Sanitas București. Sunt ținte ambițioase care presupun muncă mai multă din partea noastră, dar și rezultatele vor fi pe măsura implicării fiecăruia dintre noi și a echipei în totalitatea ei.

Magdalena Nicolae, coordonator CEx.: ”Iată-ne la două luni după alegerile Consiliului Executiv și vreau să folosesc inclusiv această ocazie ca să le urez bun venit în echipa Sanitas celor patru noi colegi care sunt la primul lor mandat in această funcție. Sunt sigură că vom crea o echipă bine coagulată, o echipă cu multă energie și plină de inițiativă. Doresc, împreună cu toți colegii, să contribuim activ la strategia pe care USSB și CEx și-au propus-o pentru următorii anii și anume: creșterea numărului de membrii Sanitas, cursarea si perfecționarea continuă a liderilor de sindicat și a echipelor de conducere sindicală din organizațiile de bază prin participarea la cursuri de profil, creșterea gradului de sindicalizare în cadrul asistenței sociale, dezvoltarea de noi sindicate chiar și in mediul privat, creșterea nivelului de digitalizare a organizației noastre pentru o informare în timp util a membrilor de sindicat, dezvoltarea de programe și proiecte care să ducă la creșterea încrederii salariaților în ceea ce înseamnă sindicatul și necesitatea apartenenței lor la un astfel de organism. Ca și coordonator CEx, cred cu tărie că împreună cu noua echipă vom face lucruri minunate și nu vom înșela așteptările celor care ne-au ales.”

Iulian Pope, vicepreședinte: În urma votului exprimat la Conferința USSB de la sfârșitul lui septembrie, o parte din echipa Consiliului Municipal s-a schimbat și mă bucur că au venit colegi cu forțe noi, cu idei noi, dispuși să se antreneze și mai mult în ceea ce înseamnă muncă sindicală. La nivelul uniunii avem o mulțime de proiecte, unele deja în derulare, altele aflate la început de drum. Consider că este foarte important să continuăm toate demersurile pentru ca Legea salarizării unitare să fie aplicată pentru toți angajații din sistemul de sănătate și din cel de asistență socială. Noi, Sanitas, nu am fost și nu suntem de acord cu deciziile guvernamentale din ultimii doi ani care au suspendat aplicarea creșterilor salariale prevăzute de lege, mai ales când această decizie a lovit exact în categoriile profesionale cu salariile cele mai mici. Iar această situație trebuie să înceteze, mai ales că suntem într-o criză sanitară prelungită care a pus presiune în primul rând pe cei care lucrează în cele două domenii. În altă ordine de idei, consider tot o prioritate proiectul pe termen lung care vizează creșterea numărului de membri de sindicat în organizațiile de bază, astfel încât să obținem calitatea de sindicat reprezentativ în cât mai multe, dacă nu chiar în toate instituțiile publice de sănătate și asistență socială din București. Trebuie să-i facem pe colegii noștri să înțeleagă rostul sindicatului, să înțeleagă că Sanitas poate să îi sprijine și să le apere drepturile în relațiile de muncă, este nevoie de mai multă informare, de convingere, este nevoie să facem lucruri sindicale bune și să vorbim oamenilor despre ceea ce facem, iar ei atunci vor avea argumente să vină lângă noi în Sanitas.

Romeo Sandu, vicepreședinte: Pentru mandatul acesta eu, personal și cu toții împreună ca echipă, ne-am asumat să continuăm activitatea sindicală pentru reglementarea salariilor și aducerea lor la zi pentru cei care nu au beneficiat de aceste majorări pe Legea 153/2017. Având în vedere contextul actual de criză, consider că sunt cu atât mai mult îndreptățiți să-și primească acești bani; ei sunt cei care muncesc de dimineața până seara în condiții foarte grele în spitalele în care sunt angajați. Nu este normal ca de doi ani să aștepți să-ți primești un drept legal, prevăzut într-o lege organică și ulterior blocat doar prin niște ordonanțe de urgență fără formă și fără fond. Tot în acest context, întreaga echipă a USSB considerăm că este necesar să mărim capacitatea și puterea sindicatului de a negocia la nivel de instituție, de grup de unități, de sector de activitate.  Trebuie să avem în vedere că CCM-ul la nivel de sector a expirat și trebuie să ne pregătim pentru următorul contract colectiv. Ținând cont de tot ce se întâmplă pe scena politică în acest moment, este foarte complicat ca o organizație să negocieze un contract bun, atâta timp cât politicul nu permite și nu este de acord cu acest demers în favoarea angajaților. Important este ca noi să fim uniți, să mergem în continuare și să arătăm că Sanitas este cea mai mare organizație sindicală din România, are cei mai mulți membri și îi reprezentăm așa cum merită.

Răzvan Gae, vicepreședinte: A avut loc Conferința USSB, cu două săptămâni înainte de aceasta s-a desfășurat Congresul Sanitas și atunci consider că prioritar este să ducem mai departe strategia federației și să aplicăm la nivel de uniune toate rezoluțiile  adoptate la Congres, cu implicații până la organizațiile de bază. În acest sens, ne-am propus ca la nivelul Sanitas București să demarăm  un proces de digitalizare a bazei de date cu membrii de sindicat. Se știe că, în conformitate cu legislația română și cea europeană, ceea ce sindicatul negociază într-un contract colectiv de muncă se aplică pentru toți angajații. Drept pentru care trebuie să găsim o serie de alte facilități cât mai bune, care nu sunt incluse în CCM și de care să beneficieze numai membrii Sanitas, iar baza de date digitalizată favorizează acest lucru.

Al doilea punct foarte important este organizarea de cursuri de ABC sindical, însă cu un grad de complexitate mai ridicat, pentru colegii noștri lideri de organizații de bază din București. Ne vom integra într-un proiect de formare sindicală de la nivelul federației, de care vor beneficia, timp de patru ani, aproape 60 de colegi din organizațiile Sanitas din spitale și din instituțiile de asistență socială, care vor participa la cel puțin patru cursuri cu tematică sindicală. Ne dorim foarte mult să identificăm cu prilejul cursurilor acei lideri organici, oameni care se bucură de încrederea colegilor lor, să închegăm echipe de conducere și să identificăm oameni care au capacitatea de a fideliza membrii existenți și de a recruta noi membri la nivelul organizațiilor de bază. Pentru că este foarte important ca organizația sindicală de bază Sanitas să nu se bazeze pe o singură persoană ci să aibă în frunte o echipă care să fie coordonată de liderul de sindicat. Dar în acea echipă fiecare să aibă un rol și obiective clare, astfel încât organizația să devină mai puternică, să dobândească reprezentativitate sau să și-o consolideze dacă o are deja și să-și atingă nivelul de unic negociator al contractului de muncă la nivel de unitate.

Bianca Tănase, vicepreședinte: Pentru că trăim vremuri deosebite, în primul rând îmi doresc să rămânem sănătoși.

Și deși nu sunt novice, având o experiență de 18 ani în organizația de bază a cărei președinte sunt în prezent, vreau ca în următorii doi ani, în calitatea mea de membru în Consiliul Executiv al USSB, să pot identifica strategii noi de atragere de membri activi, atât în unitatea mea cât și  in alte institutii sindicalizate sau nesindicalizate.

De asemenea,  mi-am propus ca împreună cu colegii mei să realizăm un sistem de evidență, o bază de date digitală cu toți membrii Sanitas București și o aplicație IT prin intermediul și cu ajutorul căreia  să putem negocia pentru ei o serie de facilități la diverși viitori parteneri,

M-am gândit, în același timp, că este foarte important să susțin o serie de programe de informare sindicală și instruire a membrilor și a potențialilor membri.

Nu în ultimul rând, îmi doresc ca împreună cu ceilalți colegi din Consiliu să formăm o echipă unită, transparentă și să nu uităm că împreună suntem mai puternici.

 

Mihaela Nedelcu, vicepreședinte: Am candidat pentru un nou mandat pentru a putea continua proiectele incepute cu colegii mei din Biroul Operativ și din Consiliul Executiv. Am propus în primul rand Consiliului Municipal  proiectul ”Lider informat și format”, un proiect de formare continuă a liderilor de sindicat din București, atât pentru cei noi aleși, cât si pentru cei cu experiență. Vom apela la specialiști care să ajute liderul și echipele de conducere ale organizațiilor Sanitas din instituțiile sanitare și de asistență socială să își creeze și să-și consolideze competențe de management, de negociere și de leadership și, totodată, să își completeze informațiile utile in activitatea sindicală. Vrem să intensificăm în acest fel și procesul de recrutare de noi membri de sindicat și de înființare a unor noi organizații Sanitas. Este nevoie să fim cât mai mulți, este nevoie să fim reprezentativi în instituțiile sanitare și de asistență socială din București și pentru aceasta este nevoie ca angajații să știe și să înțeleagă de ce au nevoie de sindicat, de ce au nevoie de Sanitas, de ce trebuie să existe o organizație care să vorbească în numele lor și să le apere drepturile în relațiile de muncă.

În al doilea rând, consider că este foarte important să continuăm proiectele pe care le-am început cu echipa Consiliului Executiv al USSB și voi continua să mă implic în toate activitățile inițiate de Sanitas București și de Federația Sanitas.

Adrian Iaurum, vicepreședinte: La Conferința Municipală am primit votul colegilor pentru un mandat de doi ani în Consiliul Executiv al USSB și consider că este esențial să colaborăm toți cei care facem parte din această echipă ca să ducem la bun sfârșit proiectele comune, în beneficiul membrilor pe care îi reprezentăm. Ca inițiativă personală, mi-aș dori să implementez un proiect pentru atragerea cât mai multor membri tineri de sindicat în rândul nostru. Din păcate, foarte mulți dintre colegii tineri care vin în Sănătate, unii nu au nici măcar idee ce este un sindicat și care este rolul lui. Și nu mă refer doar la asistenții medicali, mă refer la toate categoriile profesionale.

Pentru că sindicalismul în societatea noastră, din păcate, nu este văzut într-o lumină pozitivă, nici în sistemul public, iar în sistemul privat nici nu se pune problema! Iar cei tineri nici nu au de unde să primească astfel de informații: în școală nu se vorbește despre sindicate, nici măcar la istorie, așa cum parcă se mai făcea odată, în media se comentează doar protestele și grevele. De aceea trebuie să ajungem cumva la ei, să le explicăm, măcar să încercăm să le prezentăm ce suntem noi – Sanitas și ce facem, ce înseamnă să fii membru de sindicat, cu beneficii și cu responsabilități; mai departe, dacă va fi opțiunea lor să adere sau nu la un sindicat, să vină sau nu în Sanitas, este o problemă personală, dar măcar să aibă la dispoziție informația corectă, clară și completă. Adică tot un ABC sindical, dar adaptat ca informație pentru cei care intră pentru prima dată în sistemul sanitar.

Alexandru Giulea, vicepreședinte: Am candidat pentru o funcție în Consiliul Municipal al USSB și am primit cu bucurie votul colegilor, tocmai pentru a putea face cât mai mult pentru membrii de sindicat și în special pentru colegii mei din asistență socială. Domeniul asistenței sociale are în centrul atenției valoarea umană, urmărind să faciliteze accesul la un trai decent al persoanelor defavorizate economic, cultural, educațional, al integrității fizice sau psihice etc. La fel ca și în sănătate, angajații din asistența socială sunt centrați pe acordarea ajutorului persoanelor sau grupurilor vulnerabile și sunt expuși de multe ori la situații critice.

Apărarea drepturilor angajaților din asistență socială este cu atât mai necesară, cu cât în ultima perioadă presiunea este din ce în ce mai mare. Dacă problemele angajaților din domeniul sănătății se fac auzite, problemele cu care se confruntă personalul din cadrul DGASPC-urilor sunt foarte puțin cunoscute sau chiar dacă sunt cunoscute, este nevoie ca ele să fie aduse în centrul atenției pentru a fi luate în seamă și cel puțin parțial rezolvate.

Rolul sindicatului este tocmai acela de a apăra drepturile angajaților, de a face cunoscute problemele și a milita pentru găsirea de soluții. De aceea, apărarea drepturilor angajaților din asistență socială implică o dezvoltare a zonei sindicale, respectiv o creștere a activității organizațiilor sindicale locale (creșterea numărului de membri) și  înființarea de noi organizații la nivelul sectoarelor municipiului București, a DGASPC urilor. Cu cât sunt mai mulți cei care sesizează  problemele, nemulțumirile și  nedreptățile, cu atât șansele de a se face auziți sunt mai mari.

Robert Radu, vicepreședinte: Fac parte din organizația sindicală Sanitas din Spitalul Obregia, o organizație puternică la nivel municipal care numără circa 800 de membrii activi și sunt la al doilea mandat ca vicepreședinte în acestă organizație. În această calitate, am considerat că am acumulat o experiență sindicală care să-mi permită să candidez pentru a ocupa o funcție în echipa Consiliului Executiv al USSB. Mă onorează încrederea membrilor de sindicat și votul pe care l-am primit în cadrul Conferinței Municipale a USSB din 23 septembrie, astfel că voi putea, în următorii doi ani, să mă implic în proiectele uniunii, împreună cu toți ceilalți colegi din consiliu.

În condițiile în care lucrurile nu sunt deloc simple în întreg sectorul sanitar, la nivelul USSB ne dorim, în primul rând, să reușim să păstrăm ceea ce am câștigat ca drepturi pentru angajați și să facem tot ceea ce este posibil pentru aplicarea corectă a legislației muncii.

În al doilea rând, îmi propun să mă implic în proiectele USSB care urmăresc să câștigăm în continuare membri de sindicat; este neapărată nevoie de o informare corectă a angajaților din Sănătate și din Asistență socială care trebuie sa înțeleagă de la noi importanta afilierii la un sindicat care le apără drepturile.

Consider că cel mai important pentru noi, cei din Consiliul Executiv al USSB, este ca membrii de sindicat să știe că formăm o echipă tânără, solidă, puternică și motivată să lupte pentru drepturile lor în relațiile de muncă. Cred în lucrurile bune care vor veni și sper să le realizăm împreună. Pentru că eu cred cu adevărat în deviza Sanitas, ”Împreună suntem mai puternici!”