Nr. 26 / Ministerul Sănătății propune modificarea condițiilor pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri

Ministerul Sănătății propune modificarea condițiilor pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri

Este vorba de modificarea Anexei la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 284/2007 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice, art. 3) punctul 3 lit. c), după cum urmează:

La concursul /examenul pentru funcția de director de îngrijiri se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice

  1. sunt asistenți medicali principali (nu asistenți medicali generaliști, cum este prevăzut în prezent)
  2. au cel putin 2 ani vechime ca asistenți medicali principali (nu asistenți medicali generaliști, cum este prevăzut în prezent);
  3. sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licenţă/absolvire.

Rămâne valabilă în continuare prevederea de la art. 3 alin. (4) conform căreia ”în cazul spitalelor de specialitate care asigură asistență medicală într-o singură specialitate, prin excepție de la alin. (3) lit. c), la concursul pentru ocuparea postului de director de îngrijiri pot participa și asistenți medicali/moașe în specialitatea unității sanitare respective, care au cel puțin 2 ani vechime ca asistenți medicali/moașe principali și sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licență/absolvire”.