De Ziua Mondială a Sănătății, Concert de mulțumire pentru colegii noștri din Sănătate și Asistență socială!

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, Uniunea Sindicală Sanitas București a ales să organizeze un eveniment muzical dedicat exclusiv colegilor noștri din Sănătate și Asistență Socială, în semn de apreciere și respect pentru profesionalismul și dedicarea de care dau permanent dovadă, în beneficiul pacienților și a tuturor celor care se află în situații dificile de viață și au nevoie de sprijin.

Criza pandemică a pus între paranteze o mare parte a vieții noastre sociale și culturale și ne-a obligat să ne concentrăm exclusiv pe munca din spitale, cabinete, centre medicale și de asistență socială. De mai bine de doi ani, colegii noștri văd în jurul lor mai degrabă durere decât bucurie, sunt înconjurați de prea multă tristețe, apăsare, boli sau frică. Și ei au nevoie de câteva momente de relaxare, își doresc să se bucure de un eveniment care provoacă emoție sau bucurie, iar acest concert le-a oferit, cu siguranță, acest lucru.

Peste 4000 de invitați i-au aplaudat pe artiștii care au urcat pe scena Sălii Palatului: Damian Drăghici & Brothers și invitații săi: Lora, Nelu Vlad ( Azur), Emilia Ghinescu și Connect-R. Timp de trei ore n-a mai contat profesia, n-a mai contat funcția; asistenți, infirmiere, medici, brancardieri, asistenți sociali, kinetoterapeuți, îngrijitori, contabili, bucătari, administratori sau muncitori – toți cei din sală am cântat împreună, ne-am bucurat și am aplaudat. Au fost momente memorabile, care vor rămâne mult timp în sufletele noastre.

Acest concert a fost felul nostru, al Uniunii Sanitas București de a vă spune: vă mulțumim, dragi colegi! Vă respectăm pentru eforturile din cei doi ani de pandemie și pentru tot ceea ce continuați să faceți, zi de zi, la locurile voastre de muncă.