Un an de asediu COVID – 19…

A trecut mai bine de un an de la apariția primului caz de COVID-19 în România… Un an de experiențe grele pentru sistemele de sănătate și de asistență socială – confruntarea cu un virus extrem de violent, teama de necunoscut, stare de criză, stare de alertă, lipsă de echipamente de protecție (în primă fază, cel puțin), lupta cu moartea, izolare la locul de muncă pentru unii dintre colegii noștri, pentru alții izolare de propria familie pentru a nu o pune în pericol de infectare…

Deși criza nu a trecut, poate e bine să ne uităm puțin la acest an și să vedem ce am câștigat și ce am pierdut, ce am învățat și ce (încă) nu…

Ce am pierdut? În primul rând am pierdut OAMENI! Pacienți, colegi, prieteni, membri ai familiei, oameni dragi care au pierdut lupta cu virusul și pentru care, cu toate eforturile noastre, nu am mai putut face nimic!

Am pierdut, încă odată, încrederea în capacitatea autorităților din această țară de a pune interesul public înaintea celui de partid și de grup. Ca sindicaliști, știam că, pentru guvernanți, dialogul social este doar o etichetă bună de fluturat numai când urmăresc un anumit avantaj. Dar am sperat că perioada gravă pe care o traversează întreaga societate o să le dea măsura responsabilității de care ar trebui să dea dovadă. Greșit! S-a dovedit încă odată că funcția politică de ministru vine la pachet cu ”surzenia socială”. Că același om, în calitate de premier, ”uită” ce a promis când era ministru de finanțe. Că de acolo, de la ”înălțimea” funcțiilor pe care le ocupă, guvernanții dau legi, apoi tot ei sunt primii care nu le respectă! Că putem fi numiți în spațiul public fie ”eroi în alb” – atât timp cât muncim în tăcere în spitale, în centre de asistență socială, în centre medico-sociale sau în centre de vaccinare, fie arătați cu degetul ca ”bugetari profitori”, atunci când cerem respectarea legii și ne apărăm drepturile!

Ca angajați, mai multe categorii profesionale precum infirmiere, brancardieri, îngrijitoare, personal TESA, personal muncitor auxiliar – și așa nedreptățite în anii trecuți de aplicarea discriminatorie a legii salarizării bugetare, nu vor primi creșterea salarială prevăzută pentru anul 2021. Cu toate protestele, cu toate solicitările sindicatelor, bugetul de stat nu prevede alocarea acestor sume. Politicul a mizat pe faptul că cei care lucrează în sistemul public și de asistență socială nu își pot asuma acum o formă radicală de protest! Profesional și uman vorbind, nu poți să pui cartonul cu ”Grevă generală” pe poarta spitalului în plină pandemie.

Ce am câștigat?

Cu siguranță, am câștigat o experiență profesională pe care numai niște vremuri anormale ți-o pot da. Pentru că, da, criza epidemiologică este o stare de anormalitate, pe care la început am înfruntat-o aproape ”cu mâinile goale”. Să nu uităm lunile martie, aprilie, mai 2020, când nu aveam dezinfectanți și echipamente de protecție în cantități suficiente, când nu aveam informații despre SARS-CoV-2, când măsuram amploarea efectelor pandemiei în funcție de imaginile terifiante transmise din Italia, cu cadavrele așezate în mașini frigorifice și sicriele ordonate pe rânduri!

Am câștigat, în același timp, respectul miilor de oameni pe care am reușit să-i salvăm în tot acest an. Statistica arată așa: la începutul lunii martie 2021, în România sunt 750.000 de cazuri de Covid vindecate. O mare parte dintre acestea sunt pacienții noștri, care au beneficiat de tratament, de îngrijire și care acum sunt înapoi la familiile lor, la viața lor de zi cu zi!

Ca sindicat, am reușit să evităm scăderea salariilor angajaților din sănătate și asistență socială, dar și să implementăm, cu greu, un spor de COVID, în condițiile în care intenția actualei guvernări este să treacă la tăieri în sistemul bugetar. În același timp, am forțat politicul să adopte câteva acte normative în favoarea salariaților pe care îi reprezentăm: angajarea personalului sanitar pe perioadă determinată, fără concurs, pe perioada stării de alertă (Legea 55/2020), spor între 75 – 85% din salariul de bază pe durata stării de alertă și de urgență instituitepentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 (HG nr. 1035/2020); acordarea unor drepturi urmașilor angajaților din sănătate decedați în urma infectării cu SARS-CoV-2.

Ce am învățat în această perioadă? Să sperăm că am învățat două lecții majore: cea a nevoii imperioase de reformare reală a sistemului sanitar și de asistență socială, dar și cea a solidarității. Criza sanitară ne-a arătat cât de fragil este sistemul public de sănătate în fața unei amenințări precum pandemia de SARS-CoV-2. Este nevoie de investiții serioase în infrastructura sanitară, pentru că spitalele nu mai fac față cerințelor moderne privind serviciile de sănătate.

Iar în ceea ce privește lecția solidarității, este suficient să vedem declarațiile politice din această perioadă. Asistăm la o manipulare masivă a populației, prin învrăjbire: public contra privat, bugetar din sănătate contra bugetar din magistratură, sindicat contra cetățean sau conducere sindicat contra membru…

Sper că suntem suficient de lucizi să nu cădem în această capcană! Vă dați seama cât l-a deranjat, în realitate, SANITAS pe premierul României dacă cea mai mare grijă a lui, în momentul acesta, este cum să reglementeze procedura de alegere a liderilor de sindicat și cotizația membrilor? Evident, toate celelalte probleme ale acestei țări le-a rezolvat!!!

(Viorel Hușanu, președinte USSB)