Nr. 26 / ”Din păcate, sunt mulți medici specializați în chirurgie oro-maxilo-facială care au fost nevoiți să plece din România pentru că nu există posturi în spitale”

INTERVIU CU PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU BUCUR, ȘEFUL CLINICII DE CHIRURGIE OMF DIN CADRUL SPITALULUI CLINIC DE CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ ”PROF. DR. DAN THEODORESCU”

Profesorul Alexandru Bucur este un nume de referință în domeniul chirurgiei oro-maxilo-faciale, atât în țară cât și în Europa. Este membru al Academiei de Științe Medicale din România, profesor universitar, șeful catedrei de profil din UMF și, în același timp, șeful Clinicii de chirurgie oro-maxilo-facială de la Spitalul Clinic de Chirurgie OMF “Prof. dr. Dan Theodorescu” din București. Autorul a zeci de tratate, manuale și articole apărute în publicațiile științifice naționale și internaționale, profesorul Alexandru Bucur ne-a împărtășit din frământările sale privind soarta rezidenților și a medicilor specialiști care aleg domeniul chirurgiei maxilo-faciale. Ne-a vorbit, de asemenea, despre un proiect în care a pus tot sufletul dar care, din păcate, se pare că are din ce în ce mai puține șanse de a deveni realitate – un spital nou, modern, concentrat pe tratarea afecțiunilor de cap și gât sau măcar un departament de specialitate head & neck.

Reporter:  Domnule profesor doctor Alexandru Bucur, cum se desfășoară un examen pentru titlul de medic specialist în condiții de stare de alertă pandemică?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Dificil, pentru că aceste examene se susțin în perioada în care suntem în starea de alertă, cu un număr limitat de pacienți, cu o patologie care este prea puțin diversificată – discutăm de bolnavi oncologici în principal și de urgențe – fracturi, supurații. În acest context ne desfășurăm examenul iar ca rezultat, ce pot să vă spun? Candidații fiind rezidenți, marea majoritate sunt preocupați de specialitatea pe care și-au ales-o. E mai greu când vii din alt centru universitar să susții examenul în București, având în vedere că pregătirea nu este uniformă. Curricula este unică pe țară, însă pregătirea nu este uniformă, din varii considerente. Jumătate dintre candidați au luat examenul, jumătate dintre ei nu l-au promovat.

Reporter:  Aveți o carieră medicală remarcabilă, în care ați îndrumat sute de studenți, sute de rezidenți, ați avut lângă dumneavoastră sute de medici specialiști. Ce le spuneți celor care vor să profeseze aici, în spital?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Într-o carieră de 38 de ani am avut sub îndrumarea mea foarte mulți studenți și rezidenți. Primul lucru pe care îl spun foarte clar este că în spital, activitatea medicilor rezidenți se desfășoară sub o strictă supraveghere și îndrumare pentru toate actele terapeutice. Pare o activitate cu tentă cazonă, însă acolo unde nu e disciplină, e haos, iar în chirurgie haosul nu are ce căuta. Există un program și niște reguli foarte stricte, iar unii nu se așteaptă la asta. Mulți cred, din păcate, că pe perioada de rezidențiat pot să desfășoare și alte activități conexe legate de cabinetele stomatologice private. Le spun foarte simplu că programul în spital e ”zi lumină și neon”. Deci pregătirea aceasta, în special partea practică, vizează clar o parcurgere cât mai aprofundată a întregii patologii. Pentru că dacă aici nu-ți parcurgi toată patologia și nu ești prezent la cazurile care sunt rezolvate, s-ar putea ca în următorii ani nici să nu le mai vezi și nici să nu le mai poți rezolva vreodată. Asta necesită timp. Timpul înseamnă clar spital, iar spitalul nu poate fi confundat cu cabinetul stomatologic. Una este activitatea de spital, de secție clinică, și alta este activitatea într-un cabinet stomatologic.

Reporter:  Și înțeleg, se conformează?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Se vede clar după rezultate: jumătate da, jumătate nu. Partea proastă este alta: că și cei care-și doresc să facă mai departe chirurgie, nu reușesc să-și împlinească visul, având în vedere numărul extrem de mic de locuri scoase de spitale la concurs.

Chirurgia oro-maxilo-facială este una dintre specialitățile grele și, mai mult decât atât, este unica specialitate medico-chirurgicală care presupune dublă licență – ca să poți să devii rezident la chirurgie maxilo-facială trebuie să fii absolvent al facultății de stomatologie și al facultății de medicină generală. După aceea parcurgi cei cinci ani de rezidențiat și la finalizarea lor constați că niciun spital nu scoate un post la concurs pentru încadrare. Și ce să faci? Sunt două alternative: ori pleci, și avem colegi care au părăsit România, ori te duci și desfășori o cvasi-activitate chirurgicală într-un cabinet stomatologic. Pentru asta nu trebuia să ai două licențe și nici să consumi cinci ani din viață. Sunt niște ani pierduți dacă ție, pentru ceea ce ai fost pregătit, nu ți se oferă șansa și nu ți se deschide poarta prin care să intri și să-ți desfășori activitatea într-un mod clar, concret și performant.

Intertitlu: Ar trebui să existe o concordanță între numărul locurilor la examenul de rezidențiat, la cel de medic specialist și cel al posturilor scoase la concurs de spitale

Reporter:  Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se schimbe situația asta, pentru că înțeleg că sunt foarte mulți care au decis să plece din țară?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Numărul de locuri scoase la rezidențiat este extrem de mare, în totală neconcordanță cu situația posturilor vacante din spitale și în totală neconcordanță cu numărul de formatori / îndrumători. Este adevărat că se respectă legea care precizează că numărul locurilor scoase la concursul pentru rezidențiat este egal cu numărul absolvenților, însă să nu uităm că, din păcate, după ce se termină această etapă de formare și rezidenții devin medici specialiști, numărul de locuri scoase de către spitalele publice sau private nu este egal cu numărul celor care termină specialitatea. Și atunci statul investește în pregătirea unui medic cu două facultăți și cinci ani de pregătire prin rezidențiat și după aceea îl trimite practic într-un cabinet stomatologic. Iar dacă ne uităm în teritoriu, nu numai Bucureștiul are nevoie de chirurgi maxilo-faciali, dar nici în sudul țării nu sunt chirurgi din această specialitate – Giurgiu, Călărași, Ialomița, Vrancea, Teleorman, Tulcea. Și toată patologia, toți pacienții de acolo sunt trimiși aici, în Calea Plevnei 19, fie cu urgențe, fie cu patologie cronică. Sunt ocupate posturile din județele care au centre universitare de medicină, în schimb județele limitrofe acestora, nu, De ce nu se scot locuri și acolo, nu știu. Acolo ar trebui pus accentul, identificate zonele în care nu există chirurgi oro-maxilo-faciali și scoase locuri la concurs aceste posturi în concordanță cu necesitățile pe plan local.

Reporter:  Lucrați în acest spital de o viață, o instituție pe care bucureștenii o cunosc mai degrabă sub numele de ”spitalul de stomatologie”. Cum a evoluat el, mai ales după 1990?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Lucrez în spitalul acesta din 1983, practic toată viața mea profesională e aici. Am urcat fiecare treaptă profesională, didactică și managerială în urma unor acumulări și a unei pregătiri serioase, fără salturi. Am fost de toate – mai întâi stagiar, apoi medic rezident, medic specialist, medic primar; apoi am fost asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor, director medical, manager și decan. După ’90, eu sunt cel care am schimbat denumirea din Spitalul Clinic de Stomatologie în Spitalul Clinic de chirurgie maxilo-facială plecând de la principiul simplu, foarte clar, că stomatologia este o specialitate care nu include și paturi. Ori, spitalul includea preponderent paturi și ambulatoriul de specialitate, pe lîngă secție ATI, laborator de anatomie patologică, laborator de investigații paraclinice și imagistice.

Spitalul a mers bine până la un anumit moment, apoi după anii ’94 – ’95, au intervenit schimbările legislative, s-au înființat multe cabinete de stomatologie private, iar activitățile s-au mai diluat un pic în acest spital având în vedere că marea pondere în asigurarea asistenței medicale o aveau cadrele didactice. În momentul în care și cadrele didactice și-au deschis cabinete, unele dintre ele au renunțat la integrarea clinică, lucrul care se și vede astăzi în ceea ce privește activitatea practică a studenților. S-a ajuns la situația în care discipline întregi care erau compartimente ale spitalului n-au mai dorit integrare clinică, iar în acele spații nu s-a mai desfășurat decât activitate didactică. Astfel că, la un moment dat, spitalul era reprezentat doar de Secția de chirurgie care trebuia să tragă după ea toate aceste ambulatorii care nu făceau încasări și nu aveau relație contractuală cu CASMB, spații în care activitatea era preponderent didactică. În acest context nu ne puteam menține pe linia de plutire. În acel moment pe situația nou generată prin lipsa integrării clinice a cadrelor didactice a intervenit conducerea Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, care a încheiat un parteneriat cu Consiliul General al Municipiului București. Spațiile în care se desfășura odată o intensă activitate stomatologică și didactică au intrat în jurisdicția UMF ”Carol Davila”, astăzi în aceste spații desfășurîndu-se prepronderent activitate didactică cu studenții și medicii rezidenți. În conformitate cu legislația în vigoare UMF ”Carol Davila” este la acest moment prestator de servicii medicale, iar spitalul a rămas practic cu Secția Clinică de chirurgie și cu ambulatorul de Ortodonție și Ortopedie dento-facială.

Intertitlu: Se impune dezvoltarea unui spital de cap și gât

Reporter:  Ce considerați că ar putea să asigure dezvoltarea spitalului în continuare?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Cred că soluția care se impune este dezvoltarea unui spital de cap și gât, așa cum  am văzut în multe țări din Uniunea Europeană, în care specialitățile ce abordează patologia extremității cefalice să se regăsească la un loc, respectiv chirurgia oro-maxilo-facială, ORL, chirurgie plastică și reconstructivă, oftalmologie, neurochirurgie. În contextul acesta într-adevăr progresul ar fi mult mai evident și racordat la performanțele țărilor europene. Oricum, chirurgia oro-maxilo–facială este mult mai mult legată de specialitățile medicinei generale, deci colaborările noastre interdisciplinare ne leagă mult mai mult specialitățile mai sus menționate, dar și de cardiologie, neurologie, pneumologie, chirurgie toracică, etc. și mai puțin de aria stomatologică. Așa cum funcționăm acum, un bolnav care ar avea nevoie urgent de un consult cardiologic, trebuie să îl dirijăm către un alt spital care-l primește. Asta însemnă ambulanță, transport, depinde de starea de gravitate pe care o prezintă pacientul respectiv, în contextul în care starea generală se poate agrava pe întreg acest parcurs. Situații critice întîlnim în gărzi, cînd de exemplu pentru o fasceită necrozantă cervicală medicul ATI solicită consult de cardiologie și chirurgie toracică. Timpul de așteptare este uneori dușmanul principal, acesta înclinînd balanța, șansele de decompensare fiind majore, iar intervenția chirurgicală prezintă un risc maxim.

Reporter:  Există șanse să se construiască un astfel de spital?

Prof.dr. Alexandru Bucur: Începând cu domnul primar Sorin Oprescu și terminând cu actualul primar, toată lumea ne-a promis construirea unui spital. Am avut și planurile de fezabilitate făcute pentru a face o nouă construcție aici în curte, cu patru etaje, cu tot ceea ce trebuie ca să răspundă cerințelor actuale, am avut oferte de a fii relocați în altă clădire, dar nici acel lucru nu s-a întâmplat, iar clădirea în care suntem este construită în 1935, destinația ei inițială fiind un minister. Oricît am încerca să recompantimentăm această clădire nu vom putea obține circuite și standarde pentru anul 2022.

Studiile de rezistență a clădirii spun că e în regulă, însă ele s-au făcut prin 2000 – 2001, deci nu știu ce relevanță mai au astăzi, după 21 de ani. Apoi să nu uităm că o clădire cu o astfel de vechime are limitele ei și de la un punct încolo ea nu mai corespunde necesităților, în contextul în care desfășurăm și activitate medicală, și activitate didactică pe două planuri – odată cu rezidenții, apoi cu studenții. Și vă dau cel mai simplu exemplu: problema vestiarelor – vine iarna. Sunt 400 de studenți care ar trebui să intre pe zi în clinică și mai mai avem aproape 90 – 100 de rezidenți. Unde se dezbracă? Nu mai vorbesc de personal!

Până la urmă este o problemă de decizie și de resurse. De resurse financiare, câci umane avem.  Spațiu disponibil pentru construcția unui nou spital de head & neck există, aici în curte. Este nevoie doar de voința reală și decizia la autorităților competente, care pot și sunt îndreptățite să facă ceva în sensul acesta.

(A consemnat Luminița Ciocan)