Ce trecem pe lista de dorinte a lui 2024?

Este iarăşi decembrie, lumea intră în febra sărbătorilor, începem să sim­ţim aromă de colinde şi de vin fiert, începem să facem planuri de Crăciun şi de Revelion… Este timpul bilanţuri­lor, „tragem linie” şi începem să inven­tariem ce am făcut bun, ce n-am făcut, ce reportăm pentru anul următor…

Ce avem în bilanţul sindical al lui 2023?

În primul rând, un Contract co­lectiv de muncă negociat şi semnat cu Ministerul Sănătăţii, sub inciden­ţa căruia intră toate instituţiile medi­cale aflate în coordonarea sau subor­donarea acestei instituţii. Îl adăugăm şi pe cel semnat în august 2022 cu A.S.S.M.B. şi putem fi mulţumiţi că toţi angajaţii din sistemul public bu­cureştean de sănătate sunt acoperiţi de prevederile unui CCM.

În al doilea rând, avem un proiect al noii legi a salarizării în sistemul bu­getar. Pentru angajaţii din Sănătate, proiectul s-a negociat cu partenerii sociali la Ministerul Sănătăţii, în ca­drul unui grup de lucru format la pre­siunile repetate ale SANITAS. După luni de discuţii şi argumente, s-a ajuns la o formă mult mai echitabilă decât actuala Lege 153, un proiect care re­flectă mult mai corect valoarea mun­cii fiecărei categorii profesionale din sistem. Pentru angajaţii din Asistenţă socială, proiectul legii se negociază la Ministerul Muncii. Şi acolo Sanitas este parte din grupul de lucru şi am reuşit să păstrăm aceleaşi principii de bază ca la Sănătate în construcţia sistemului de salarizare. Însă legea, în ansamblul ei, va integra şi salari­zarea celorlalte categorii de angajaţi din sistemul public: învăţământ, ad­ministraţie etc. Urmărim ca şi în forma lui finală, proiectul de lege să păstreze tot ceea ce s-a negociat pe cele două domenii care ne inte­resează pe noi.

Este obligatoriu să trec în bi­lanţul lui 2023 toate demersurile şi presiunile SANITAS pentru apli­carea integrală a actualei legi a sa­larizării, 153/2017. Pentru această revendicare, membrii noştri au în­ceput anul acesta aşa cum l-au în­cheiat pe cel anterior: cu proteste în faţa guvernului, cu pichetări ale sediilor ministerelor, cu grevă japo­neză în toate unităţile sanitare şi de asistenţă socială. Nu este o nouta­te, dar trebuie să o spun încă oda­tă: guvernanţii nu-şi respectă pro­priile legi! Guvernanţii au blocat în ultimii trei ani aplicarea legii, afec­tând veniturile a peste 70% din sa­lariaţii din Sănătate şi Asistenţă so­cială. Guvernanţii aplică unităţi de măsură diferite între categoriile de bugetari, între profesii şi între in­stituţii – pentru unii „mumă”, pen­tru alţii….

O parte din revendicările SANITAS s-au rezolvat: am reu­şit să obţinem finanţarea vouche­relor de vacanţă din fondurile Ministerului Sănătăţii, am obţinut acordarea unor sume lunare pentru mai multe categorii profesionale, am deblocat angajările în cele două domenii într-un an în care postu­rile în sistemul bugetar sunt fie în­gheţate, fie restructurate.

Însă Legea 153 este în continua­re nerespectată: au rămas creşteri de

salarii neacordate, nu am reuşit să corectăm aberaţia de a calcula spo­rurile, gărzile prin raportare la sa­lariile din 2018. În consecinţă ne-a rămas o singură soluţie: aducem au­torităţile în faţa justiţiei.

Sanitas a demarat cel mai mare proces din ultimii 32 de ani: pes­te 75.000 de membri de sindicat au mandatat Federaţia să dea în ju­decată Guvernul României iar la finalul lunii noiembrie, cererea a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti. Sunt şanse mari să câşti­găm acest proces iar membrii noş­tri de sindicat care au semnat listele pentru demararea lui vor putea sa-şi recupereze salariile neacordate con­form legii pentru ultimii trei ani.

Ce trecem pe lista de dorinţe sin­dicale a lui 2024…?

Cred că pe primul loc este adop­tarea noii Legi a salarizării bugeta­re, care începe să semene din ce în ce mai mult cu o Fata Morgana. Termenul iniţial de adoptare – vara lui 2023 – a devenit toamna lui 2023, apoi începutul anului 2024, apoi finalul lui 2024 sau începutul lui 2025.

Ştim cu toţii, din experienţele anterioare, că o lege a salarizării angajaţilor din sistemul public este un „cartof fierbinte” pe care nu este bine „să-l scoţi de pe foc” în an elec­toral. „Lecţia” unui partid aflat la guvernare, indiferent care este aces­ta, spune că înaintea alegerilor nu te pui rău cu electoratul! Deci nu este bine să construieşti o astfel de lege căci devine instrument de pro­pagandă electorală şi pentru putere, şi pentru opoziţie. Aşa că mai bine o amâni, să se descurce cu ea cei care vor câştiga alegerile! De data aceasta, însă, lucrurile se complică, amânarea nu mai este atât de uşoa­ră pentru că adoptarea noii legi a salarizării este obiectiv de PNRR,

iar Bruxelles-ul are aici un cuvânt greu de spus.

Şi cu siguranţă voi trece pe lis­ta lui 2024 câştigarea procesu­lui deschis de Sanitas împotriva Guvernului României.

Sper ca 2024 să nu fie doar un an al promisiunilor electorale fără aco­perire. Sindicatele vor contabiliza cu mare atenţie tot ceea ce va veni din partea politicului în acest an, pentru că, nu-i aşa, alegerile vin şi trec, apoi urmează „decontarea”…

Şi la final de 2023, îndrept către voi, colegii mei, tuturor celor care sunteţi alături de SANITAS, toate gândurile bune, să aveţi sănătate şi prosperitate, să vi se împlinească dorinţele şi să vă bucuraţi de tot ce este frumos, împreună cu cei dragi!

La mulţi ani!